Apostazie
Caut cu disperare lacrima lui Hristos,
Caut cu disperare în sânge, caut în os,
Însă nu e nimeni aici.
E un frig de-mi clănțăne dinții.
Caut o lacrimă încrucişată cu un sărut,
În timp ce te urc şi te cobor de pe cruce.
Caut cu disperare să simt dar e frig,
Aproape că e jalnic, dar nu simt absolut nimic.
Legiuni satanice lovesc neânstare
Să simtă, din adânc, plânsul hristic.
E pe sfârşite spectacolul, şi,
Am făcut ceva cu viaţa Lui?
Am pus-o pe undeva? Că nu-mi amintesc.
Caut lacrima lui Hristos,
În pustia păcatului, caut în os.
În piatră caut, să văd dacă plânge,
În ispite, în cuiele înroşite,
Caut pe cruce, caut în sânge.
Caut şi simt lacrima care ia foc,
Însă din păcate, neliniştită adorm.
Şi, în intervale scurte de trezire, mă cuibăresc,
Să nu dau de plânsul enorm,
Să nu mă lovesc de Hristos.
Să nu ţâşnească lumina,
Să nu se trădeze din os.
Deşi, caut în beznă, absurd,
Caut cu disperare,
În timp ce te urc şi te cobor de pe cruce.