Sfânta Maria Egipteanca

E frig în deșert ca o poruncă,
Și frig în deșert ca o stâncă,
Și orele ard în lacrimi de căință,
Pe când nisipul se încinge, sub tălpi, de umilință.

E frig și coloanele templului trupului
Se cutremură de frison,
Se dilată pupila în abandon,
Sub soarele sacru,
Iar focul etern e o lacrimă arzând între lumi.

E frig ca un blestem, ca o tânguire sub stern,
Și lacrima e grea la porți de infern,
Și frig ca o plecare, pe mare, fără sărut.
Sub soarele sacru și despot care, din adânc, a durut.

Am alergat peste nisipuri către trupul de slavă,
Am alergat și am găsit lumi de lavă,
Aici, în trup, în tâmplă, prinse în unduiri de harem,
Am pătimit, am iertat și am ars, în pustia lui Kem.

Trupul meu, de apoi, o stâncă,
Manual pentru îngeri,
Fila unei scripturi, ce amintește de o târfă,
În lepădare, de trufia trupului ca de blestem,
Sub soarele sacru și despot, arzând pătimaș, în pustia lui Kem.