Și mai adânc

În timp ce urc, este atât de dureros în adânc, în miezul vieţii,
Încât pentru o secundă, nu vreau să aflu.
Cu ochii întredeschişi, cu muşchii încordaţi şi respiraţia întretăiată,
Aştept să îmi găsesc forţa să deschid ochii şi să înaintez.
Pentru o secundă vreau să las pe alţii să mă trăiască,
Şi eu să trăiesc pe alţii, în bâjbâire,
Neînstare să strig.
E atât de dureros miezul vieţii,
Încât mi se face sete şi mi se face frig,
Să pătrund mai adânc.
Şi clipa asta sunt ani,
Şi anii se împietresc, şi pietrele se fac munţi,
Şi anii se măsoară în munţi de indiferenţă.
Îmi dă cineva ajutor?
Vreau să cobor în durerea aceea care urlă,
Renunțând la ea și la mine,
Din ce în ce mai adânc.